Despre mine




Absolventa a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, promoția 2006 , mi-am început mai întâi activitatea juridică ca și consilier juridic în domeniul executării silite activând în acest domeniu de activitate până în luna februarie 2008 moment în care am depus jurământul ca și avocat stagiar .
Începând cu data de 01 februarie 2008 și până în prezent am activat ca și avocat pledant în cauze ce au avut ca și obiect principal aplicarea dreptului comunitar în fața instanțelor de drept național fiind printre primii avocați care au depus acțiuni rând pe rând pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, a taxei de poluare , a taxei de emisii poluante și a timbrului de mediu până când aceasta a fost abrogată .
Datorită numărului mare de cauze preluate și câștigate de acest gen pentru restituirea taxei de poluare care s-au aflat pe rolul Tribunalului Sibiu și datorită perseverenței cu care am abordat fiecare caz în parte consider că am fost printre primii pioneri ai aplicării dreptului comunitar la nivelul județului Sibiu și mi am adus astfel contribuția la aplicarea unitară a restituirii taxei de poluare către justițiabili pe baza unei simple proceduri administrative.
Mi-am ghidat întreaga activitate juridică prin căutarea unor soluții la spețe complicate , inedite și nu am spus niciodată nu unei provocări juridice , acționând după sfatului ilustrului Nicolae Iorga care spunea “ nu începe niciodată cu nu se poate , ci începe cu să vedem”.
Consider că doar prin găsirea unor soluții la cele mai complicate și inedite spețe ne putem dezvolta activitatea profesională obținând satisfacția muncii care reprezintă o condiție sine qua non în aplicarea dreptului în contextul juridic actual .
Astfel “pentru a avea succes trebuie să îți pui inima în ceea ce faci și tot ce faci să faci cu inima ” cum spune un vechi proverb .
Totodată având în vedere activitatea mea anterioară profesiei de avocat în materia executării silite de aproape doi ani de zile am înțeles pe deplin acest domeniu de activitate practicându-l prin consultanța judiciară a organului de executare și drept consecință dețin un portofoliu semnificativ de cazuri câștigate în materia contestării executărilor silite abuzive atât în materia contractelor de credit cât și în materie fiscală unde normele de executare silită au fost aplicate și sunt și în prezent înțelese abuziv de către unii practicienii în executare silită, în special în materia cesiunii de creanțe .
Activitatea de avocat pledant pe care o desfășor nu se rezumă însă doar la dreptul comunitar și drept execuțional ci cuprinde și tangența cu alte ramuri de drept printre care amintesc dreptul penal, drept contravențional, dreptul asigurărilor civile, drept administrativ , insolvență , dreptul familiei , dreptul muncii, însă normele dreptului civil și finețea interpretării acestei ramuri de drept au un loc aparte în domeniul activității mele .
Crezul meu personal este că în domeniul dreptului un avocat trebuie mai întâi să fie în primul rând apt de a extrage informația corectă de la clientul său deoarece informația corectă în cadrul unui proces reprezintă un avantaj și este eminamente necesar să o încadreze în sediul legal corespunzător.
Dar mai presus de toate nu mă angajez în spețe în care cu cred cu tărie deoarece avocatul nu poate să susțină o cauză decât dacă crede fervent în izbânda sa atunci când o prezintă în fața completului de judecată.
Astfel în calitate de profesionist avocatul trebuie să îl informeze corect pe clientul său cu privire la toate implicațiile juridice ale cauzei sale chiar și împotriva clientului însuși abordând problema juridică obiectiv fără patima specifică naturii umane .
Din acest motiv doar în baza unei colaborări optime , complete dar mai ales bazate pe încredere între avocat și client se poate ajunge la câștigul mult dorit clientului .
În final doresc să menționez că societatea civilă nu poate funcționa optim fără respectarea legilor astfel că “prima cerință a civilizației… este cea a justiției “Sigmund Freud iar prima condiție necesară a unei izbânde judiciare este alegerea unui profesionist judiciar în care să aveți încredere deoarece JUS EST ARS AEQUI ET BONI în traducere DREPTUL ESTE ARTA BINELUI ȘI A ECHITĂȚII și NIHIL SINE DEO adică nimic nu se poate face fără voia lui Dumnezeu .